Select Page

Beneficiile medicale ale babywearing-ului

Beneficiile medicale ale babywearing-ului

Am povestit în articolul despre babywearing sănătos cum îi ajută un sistem de purtare pe copii să se adapteze la noua viață și cât de important este, atât pentru mamă, cât și pentru prunc. Însă există o serie de beneficii pur medicale despre care am vorbit cu dr. Cristina Vancsa, consultant în babywearing, fondator PufuShop.ro. Vi le redau mai jos, cu explicațiile primite de la specialist!

Bebelușii purtați sunt mai vigilenți
Primul an de viață e singura perioada în care efectiv creierul „crește”. Dezvoltarea cerebrală se petrece pe 2 căi:
– se înmulțesc neuronii – celulele care alcătuiesc principala parte a creierului, centrul de control
– se mielinizează neuronii – aceste celule au o coadă lungă, numită axon. Pe parcursul primilor 2 ani de viață, în jurul acestor axoni se formează teaca de mielină – un fel de bandă izolieră ce face ca informația să ajungă rapid la creier (de aceea copilașii „învață” să facă la oliță în jurul vârstei de 2 ani, până atunci se „bătătorește” calea prin mielinizare). Atingerea pielii e cel mai puternic stimulent în acest proces. Astfel, contactul piele-pe-piele direct accelerează acest proces ( sunt studii care arată că bebelușii purtați sunt inteligenți)

Un sistem de purtare ergonomic ”are grijă” de coloana vertebrală
Scheletul bebelușului este într-o transformare accelerată în primul an de viață. Coloana vertebrală, inițial, în burtică, este în forma literei C (nou-născutul nu-și ține capul și nu poate sta în șezut). Pe măsură ce crește și își dezvoltă musculatura din jur, coloana formează curburile care o fac să arate ca un S modificat. În primele 2-3 luni formează prima curbură, cervicala, cînd își ține capul. Apoi, în perioada 6 luni-1 an, când bebe începe să stea în șezut și să meargă, se definitivează ultima curbură, cea lombară.

Suport pentru articulații și risc scăzut de displazie de șold
Articulația șoldului are nevoie de un suport eficient al oaselor (e cea mai mare articulație a corpului). Oasele sunt ținute în articulație, în mod normal, de mușchi și tendoane. La nou-născut și bebeluș, care evident, n-a mers niciodată, această articulație e laxă. De aceea, un suport suplimentar, care îi ține genunchii mai sus ca fundulețul, în poziția M, e binevenit.

Stiați că bebelușii învață să respire? Intrauterin, respirația s-a făcut prin cordonul ombilical. După naștere, ei își folosesc plămânii. Cu toate că respirația e un act involuntar și automat, bebelușii au mici momente în care „uită” să respire – episoadele de apnee. Se pare că atunci când cineva expiră în preajma lor, cantitatea de dioxid de carbon pe care o elimină le stimulează respirația! Deci chiar dacă bebe are un episod de apnee, simpla respirație spre el îl face să-și revină!

Și am mai citit că babywearing-ul stimulează sistemul vestibular al nou-născutului, părţile urechii interne care funcţionează ca nivele sau senzori care controlează simţul echilibrului corpului. Stimularea “ajută bebeluşii să respire şi să crească mai bine, le reglează fiziologia şi le îmbunătăţeşte dezvoltarea motorie” (Bill și Martha Sears)

În concluzie, copilul purtat are mai multă putere fizică (dezvoltare motorie, abilități vestibulare – balans), are un sistemul nervos bine dezvoltat (coordonare, conștientizare senzorială și digestie), este dezvoltat armonioas din punct de vedere psihic (siguranța de sine, toleranța la  frustrări, încredere, creativitate) și are abilități sociale mai bune.

Sursă foto: http://luckybabyslings.blogspot.ro/

Ți-a plăcut articolul? Dă-l mai departe!

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DESPRE MINE

Magda Popescu- Biclineru  Health blogger și Jurnalist freelancer. Mamă de Horia. Provocările maternității mă binedispun zi de zi și le împărășesc cu voi, aici, pe blog.

NEWSLETTER

Facebook

SUSȚIN

Inline
Inline