Să-l iubesc, să-l susțin necondiționat și să fac un pas în spate de fiecare dată când mi-aș dori cu toată ființa să-l îndrum spre ceea ce cred eu că e cel mai bine pentru el. Așa arată primii pași spre succesul copilului meu. Vă previn, este un text lung, dar cu multe explicații și informații mai mult decât interesante.
Am ascultat-o pe Oana Moraru la un eveniment organizat de Totul despre Mame. A vorbit răspicat, convingător și foarte documentat, așa cum numai ea știe. Vă redau mai jos idei cu care am rămas și pe care îmi doresc să le aprofundez pentru a le pune în practică și puțină bibliografie, psihologi, terapeuți, pedagogi pe care să-i ascultăm de fiecare dată când ne sperie alegerile copiilor noștri.
Teama părinților alungă succesul copiilor
Se pare că ”ingredientul care distruge întregul preparat (în cazul nostru, copilul)” este frica. A mamelor, de cele mai multe ori, de a nu face alegerea greșită, de a-i permite ceva greșit sau de a-i refuza ceva bun. Această teamă este ca și cum am pune o picătură de ulei, într-un pahar cu apă pură, de izvor. De aceea, avem nevoie de setarea unui principiu de bază: oricât facem pentru copiii noștri, dacă se întâmplă sub semnul fricii, dacă nu ne dăm doi pași în spate și îi lăsăm și pe ei să facă un pas înainte singuri și dacă nu așteptăm rezultate de pe o zi pe alta, succesul în adevăratul sens va întârzia să apară.
Dintr-un sondaj ad-hoc în sală, se pare că un portret standard al copilului de succes ar arăta cam așa: să fie performant academic, să meargă la pian, tenis, fotbal, să fie autonom, independent, ordonat…e un portret robot, dar chiar și așa ne putem da seama că acest copil este unul frustrat, reprimat, care trebuie să-și asculte părinții, să-și oprească multe din impulsurile naturale, să-și ” înghită” părerile. Ca și concluzie, noi dorim ca ai noștri copii să ne completeze ego-ul nostru, dorințele noastre – să avem copii buni, să avem cu cine ne lăuda. Dar dacă vom crește copii doar pentru ego-ul nostru, există un moment în evoluția lor când renunță la a fi ei înșiși și vocea interioară, pasiunea, vocația, sunt astupate de fricile părinților, de nevoia de a avea copii conformiști, cuminți, rezonabili, supuși.
Performanțele academice nu se conturează doar la școală, ci și în familie
Referitor la performanțele academice, trebuie subliniat faptul că interesele și mai apoi, aprofundarea lor, nu se realizează dintr-o dată și doar la școală. Dacă ne dorim asta pentru copiii noștri, trebuie să fim un exemplu, noi acasă trebuie să ne înconjurăm de atmosferă academică. Altfel nu are cum să se întâmple. Curiozitățile științifice, nevoia de a performa, de a duce o ecuație până la capăt, sunt chestiuni care vin din mediul familial, din preocupările părinților.
Succesul se exprimă prin cinci valențe importante
Din perspectiva Oanei, în baza experienței în domeniul educației și, în primul rând, a lucrului direct cu copii de toate vârstele, succesul se exprimă prin 5 valențe importante, ca degetele de la o mână.
Degetul mic = reușitele exterioare, concursurile, laudele învățătoarei, performanța, cât de popular este. În acest context, este bine să definim ceea ce ne dorim pentru copilul nostru: ne dorim mulți prieteni pentru el, sau doi-trei, dar loiali, adevărați?
Degetul inelar = conectarea cu sine. Succesul vine din cât de conectat e copilul cu el însuși – acest lucru se cunoaște în felul în care spune când a făcut o prostie, cât de bine își definește emoțiile. Pentru conectarea cu sine există tehnici, există metode, pe etape de vârste, există moduri în care reușim să aducem succesul în capacitatea copilului de a fi conectat cu el, de a ști și a spune ce simte, ce gândește.
Degetul mijlociu = conectarea cu familia, cât timp petrece cu părinții, cum se vede în relația cu ceilalți, ce rol are în familie, trăiește frustrări nerezolvate, se simte confortabil acasă, face crize în prezența părinților (este un prim semn că acel copil se site liber între părinți)
Degetul arătător = conectarea cu societatea. Curajul de a spune ceea ce gândește, chiar dacă e singurul care spune ceva, arde de pasiune că are o idee și vrea să o spună tuturor, se simte confortabil în relație cu ceilalți. Intră în conflicte? Bravo. E bine. Îl urmărim să vedem cum își negociază conflictele. Dă cu pumnul la 3 ani? Nu e violent. E prima formă de asertivitate. De acolo modelăm.
Degetul mare = conectarea cu misiunea lui, cu scopul lui: cum se poartă cu el însuși, cine este, ce misiune are, ce vrea sa fie, care este vocația lui. Misiunea este ce-i face plăcere, ce-l bucură.
Resurse de informare și lucruri care contează cu adevărat în educația unui copil
TEORIILE LUI ERIK ERIKSON
Un psiholog din anii ‘60 descrie stadiile de dezvoltare psihologică ale copiilor, care stau la baza tuturor teoriilor moderne despre învățare și evoluție. El spune că putem fi niște părinți vigilenți dacă știm etapele prin care e-ul nostru trece. Iată, pe scurt, cele opt stadii ale dezvoltării psihologica ale copiilor:
Încredere/neîncredere (0-1,6 ani) = Speranța
Dacă copilul trăiește lângă un părinte echilibrat, care nu transmite frici, se naște o calitate – o superputere – încrederea și speranța că indiferent ce se întâmplă există o persoană de încredere, un ajutor. E prima calitate pe care o transmitem copiilor. Oana a dat exemplul copilului dus la creșă și spune că este important și modul în care luăm copiii în brate, sau modul în care ne despărțim de ei atunci când îi lăsăm la creșă/grădiniță. ”Dacă îl strângeți prea tare în brațe și îl țineți la piept strâns, nu faceți decât să îi transmiteți anxietate, emoție”.
Autonomie/rușine (1,6-3 ani) = Voința
Spunem des ”copilul poate, dar nu vrea”. Erikson spune că voința este o putere care se naște în această perioadă. Voința se consolidează din boacăne, din joacă, din dorința de a mâzgăli, de a arunca. Acum încep să aibă autonomie, simt că pot. Primul gest de autonomie e când încep să arunce din pătuț și îi amuză că lucrurile cad, se împrăștie. Reacțiile nostre sunt să spunem ”e rușine, nu face așa”. Oana a dat exemplul personal când propriul copil începuse să scrie peste tot. Vrând să evite “nu e voie” și “ne facem de râs”, a luat copilul pe sus și a început să cânte prin casă, indicându-i diferite locuri: “aici, da; aici, nu”. Copilului i-a plăcut cântecelul și a integrat informația, luând singur decizia de a nu mai mâzgăli pe oriunde. Voința apare atunci când copiii integrează mesajele și spun ei când da și când nu. Este normal să existe și limite, dar copilul să simtă că el a decis singur.
Inițiativă/vinovație (3-5 ani) = Scopul
În acest interval de vârstă apare și se formează lideshipul. Dacă îi cultivăm vinovăția, nu are cum să fie lider. Iar capacitatea de a fi lider nu se recunoaște neapărat că face ordine și îi organizează pe toți ceilalți, ci și în capacitatea copilului de a ști care este scopul, ce vrea să facă și face lucrul respectiv singur, chiar dacă ceilalți nu sunt de acord. Tips- renunțați la replici de genul: “Cine-a făcut asta?”“Cum nu tu, acum mă și minți?”.
Eficienta/inferioritate (5-12 ani) = Competența
În acest interval, copiii merg la școală și, inevitabil, încep comparațiile – cel mai frumos caiet, cele mai multe probleme rezolvate în vacanță, cel mai frumos scris, cel mai atent… . ei, aparent, răspund la astfel de comparații pentru că în acest interval creierul lor este activat în lupta asta. Acum încep să se compare. Psihologic, în om se dezvoltă între 5 și 12 ani nevoia de a fi productiv, vrea să-și internalizeze nevoia de a fi eficient, că e bun la ceea ce face.Dar între 5 si 12 ani, nu ar trebui să meargă la competiții individuale, pentru că va învăța doar că nu este suficient de bun. Daă are o zi proastă la examene, el extrage doar concluzia că nu e suficient de bun, de puternic. Este una dintre cele mai strivitoare experiențe să vezi că alții sunt mai buni decât tine. Dupa 12 ani creierul este pregatit să accepte diferențele, să conștientizeze că e voie să greșești, dar până atunci este o adevărată drama faptul ca alții sunt mai buni.
Identitate/confuzie de rol (-18 ani) = Fidelitatea
Intimitate/izolare (18 -40 ani) = Iubirea
Progres/stagnare (40-65 ani) = Dedicarea
Integritate/disperare (65 ani +) = Înțelepciunea
Erikson vorbește și de foarte multe ferestre de oportunitate, acele perioade de timp în care copilul este cel mai receptiv în a dezvolta anumite abilități. Oana ne recomandă tuturor să fim atenți să nu pierdem o etapă, pentru că la unele nu se mai poate reveni sau este foarte greu de recuperat.
- vederea: 0-6 luni
- vocabularul: 0-3 ani
- controlul emoțional: 0-3 ani
- logica matematică: 1-4 ani
- dezvoltarea motorie: prenatal-8 ani
Se pare că aceste ferestre au dovezi științifice la bază. Despre vedere, s-a demonstrat că dacă îi acoperi unui copil ochii între 0 și 6 luni și îi dai la o parte după această perioadă bandana, acesta nu-și mai dezvoltă niciodată vederea. Vocabularul unui copil, capacitatea de a face conexiuni, de a reține informație, de a defini termeni, de a analiza, de a compara se formează în intervalul în care el nici nu vorbește și depinde dramatic de cât de complicat e limbajul mamei, de cât de nuanțat, de câte cuvinte noi aduce în fiecare zi, chiar dacă el aparent nu înțelege, de cât de mult vorbește mama cu copilul. Dacă vreți ca cei mici să aibă gândire de matematician, căutați educatoare care să-I provoace zilnic să sorteze, să descrie, să clasifice, să ordoneze, să estimeze, să pipăie suprafețe ale unor corpuri, să găsească relații cauzale între obiecte, să-I provoace să reproducă ritmuri muzicale – ritmicitatea muzicală având mare legătură cu gândirea matematică. Dezvoltarea motorie, acea prioadă când copilul desenează, decupează, aleargă, se urcă în copaci, se joacă cu mingea, începe înainte de naștere. Intervenția noastră este fundamentală și trebuie să știm cât de importantă este experiența copilului în spațiu liber- să se cațere, să se plimbe cu bicicleta, să riște din punct de vedere motric.
TAXONOMIA LUI BLOOM ȘI TEORIILE LUI VYGOTSKY
Doi mari pedagogi care au explicat cum ajunge copilul să își dezvolte inteligența.
Un profesor bun ar trebui să nu se oprească la a-l ajuta pe copil să-și amintească, să înțeleagă și să aplice, ci să meargă mai departe spre capacitatea de a analiza, de a evalua. Spre exemplu, un copil poate ști foarte bine formulele matematice sau cum se calculează suprafața și volumul, dar nu orice copil care știe toate acestea poate răspunde la întrebarea: de cât lemn este nevoie pentru a construi o căsuță pentru păsări. Deși are toate instrumentele, nu știe cum să pună problema. Vygotsky spune ca ștacheta se ridică puțin mai sus, treptat, putin câte putin, nu sărind brusc prea sus.
CARTEA LUI HOWARD GARDNER este disponibilă și în limba română și arată că există 8 tipuri de inteligență
- inteligența kinestezică
- inteligența muzical-ritmică
- inteligența logico-matematică
- inteligența verbal-lingvistică
- inteligența interpersonală
- inteligența vizual-spațială
- inteligența naturalistică
Profesorii ar trebuie să poată identifica tipurile de inteligență dominante la fiecare copil și evaluate performanțele ținând seama și de acest aspect. Spre exemplu, inteligența naturalistică este ușor sesizabilă la copiii care învață cel mai bine prin contactul direct cu natura. Pentru aceștia, cele mai potrivite lecții sunt cele în aer liber. Acestor elevi le plac proiectele despre natură, care implică observarea păsărilor, realizarea de insectare, îngrijirea copacilor sau a animalelor. Materiile lor preferate sunt legate de ecologie, zoologie și botanică.
Ca temă de gândire – sugestiile lui Tony Wagner despre pregătirea copilului pentru un viitor de succes, prin dezvoltare a șapte competențe principale care se caută la viitorul om de succes:
- gândirea critică și rezolvarea de probleme
- colaborarea între indivizi și în rețea
- agilitatea și adaptabilitatea
- inițiativa și atitudinea antreprenorială
- comunicarea eficientă orală și în scris
- accesarea și analiza informației
- curiozitatea și imaginația
Cum se numeste cartea lui HOWARD GARDNER? multumesc