Select Page

Ce înseamnă un sistem de purtare ergonomic. Tipuri de sisteme pentru purtat bebeluși

Ce înseamnă un sistem de purtare ergonomic. Tipuri de sisteme pentru purtat bebeluși

V-am povestit aici, pe larg, despre cât de important este pentru bebeluși să stea cât mai aproape de mamă și cât de ușor se poate face acest lucru cu ajutorul unui sistem de purtat, dar și despre beneficiile medicale ale babywearingului, atât fizice, cât și psihice. Așa că închei ”serialul” despre bebelușii purtați cu mare drag cu episodul în care aflăm de la dr. Cristina Vancsa, consultant acreditat în babywearing, ce înseamnă un sistem de purtare ergonomic, cum diferențiem sistemul ergonomic de cel neergonomic și care sunt cele mai întâlnite tipuri de sisteme de puratat bebeluși simpatici.

Există pe piață sisteme ergonomice și neergonomice. Cum recunoaștem un sistem de purtare ergonomic?

– asigură un suport eficient al piciorușelor, materialul moale fiind desfășurat de la un genunchi la celălalt în principiu, asigurând poziția fiziologică de broscuță, M
– spatele sistemului este moale și se mulează după transformarea fiziologică a coloanei vertebrale, de la C la S-ul adultului în miniatură
– pentru nou-născuți și copilașii mici, care nu-și țin bine capul, sistemul oferă suport suplimentar
– sistemul se adaptează dimensiunilor copilului (de la mic la mare)
– copilul păstrează în sistem poziția pe care o are în mod normal în brațe

Tipuri de sisteme de purtat ergonomice, pe vârste

Există sisteme dedicate fiecărei grupe de vârstă și sisteme care încearcă să înglobeze mai multe etape ale dezvoltării copilului.

WRAP – este o fâșie de material, elastic sau țesut, ce se înfășoară în jurul mamei și al bebelușului. Poate fi folosit cu încredere de la naștere, asigurând suportul optim pentru diferitele stadii în dezvoltarea bebelușului. Wrapul elastic e ușor de folosit și, în general, merge până la aproximativ 6-7 luni. Wrapul țesut necesită mai multă îndemânare și poate fi folosit o perioadă lungă de timp (are o multitudine de legături posibile).

SLING CU INELE, este o fășie de material (wrap țesut) prevăzut cu inele pentru reglare. Poate fi folosit cu încredere de la naștere, asigurând suportul optim pentru diferitele stadii în dezvoltarea bebelușului. E un sistem rapid de folosit, ușor de pus. Greutatea fiind pe un singur umăr, se recomandă purtarea perioade scurte de timp.

MEI-TAI/WRAP-TAI- sistem de purtare de origine asiatică. Poate fi reglabil (adică se face micuț și „crește” odată cu copilul) sau fix ca dimensiuni. Are un panou ce oferă sprijin bebelușului și bretele lungi ce se leagă confortabil pe spatele mămicii. Varianta cu bretele late, din material de wrap țesut, se numește wrap-tai.

SSC (soft structured carrier) sau marsupiul – este un fel de rucsac pentru bebeluși :). Are centură și bretele buretate, care se prind cu catarame. E foarte ușor de folosit și are cea mai lungă perioadă de utilizare (majoritatea sunt până la aproximativ 20 kg ale copilului).

Sunt 2 categorii de SSC-uri:
* cu adaptare pentru copilul mic – insert sau „micșorarea” marsupiului
* fără adaptare pentru copilul mic – dimensiuni fixe

Un marsupiu de dimensiuni fixe se potrivește unui bebeluș de aproximativ 4-7 luni. Vârsta este aproximativă, importantă e distanța dintre piciorușe și gradul dezvoltării copilului (când stă comod în SSC). Marsupiile mari, numite toddler, se folosesc după 12-18 luni, în general.

O altă clasificare a marsupiilor ar fi după tipul de material – wrap conversion (materialul de wrap țesut) sau bumbac clasic, standard sau organice.

Sursa foto: breakingmuscle.com

Ți-a plăcut articolul? Dă-l mai departe!

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DESPRE MINE

Magda Popescu- Biclineru  Health blogger și Jurnalist freelancer. Mamă de Horia. Provocările maternității mă binedispun zi de zi și le împărășesc cu voi, aici, pe blog.

NEWSLETTER

Facebook

SUSȚIN

Inline
Inline