A începe să-i citeşti unui copil chiar de la naştere nu este o pierdere de timp, aşa cum poate cred unii părinţi.
Lectura creează o conexiune încă de la început între părinte şi copil
Acest lucru se realizează prin tonul cald folosit şi prin rostirea cuvintelor melodioase ale poveştii. În plus, cu cât i se vorbeşte mai mult unui bebeluş, cu atât el va deprinde mai repede abilitatea de a asculta, a înţelege şi mai apoi chiar de a reproduce.
Însă există câteva diferenţe foarte clare între felul în care i se citeşte unui bebeluş şi felul în care i se spune povestea unui copil.
În primul rând, unui nou-născut i se citesc de cele mai multe ori doar fragmente, pentru a se obişnui cu vocea părintelui şi cu ritmul lecturii.
Lectura este chiar un „dialog” între părinte şi bebeluş, pentru că şi cel mic răspunde în felul lui cuvintelor auzite, prin mişcarea mâinilor şi a picioarelor, prin respiraţie mai alertă sau alte semnale corporale care indică interes şi bună dispoziţie.
Aşa că, după citirea unui paragraf, mama sau tatăl trebuie să-i dea celui mic posibilitatea să răspundă prin astfel de elemente non-verbale.
Mai mult, în timpul lecturii, adultul trebuie să-l lase pe cel mic să-i vadă figura, pentru a-i studia şi înţelege mimica feţei, corelată cu tonul vocii.
Tonul de adresare al părintelui trebuie să fie cald, ritmat, iar cuvintele trebuie rostite clar, pentru ca bebeluşul să le înţeleagă corect.
Din păcate, mulţi dintre adulţi, pentru a-şi arăta afecţiunea, se adresează celor mici folosind cuvinte pronunţate intenţionat greşit şi o multitudine de diminutive, aspecte ce pot periclita înţelegerea şi procesul de învăţare al acestora.
În cazul unor copii mai mari, părinţii vor citi în general toată cartea. Este foarte important ca povestea să fie aleasă de comun acord, pentru ca cel mic să se simtă implicat în proces şi să facă totul cu plăcere.
Părintele şi copilul pot începe, încă din timpul lecturii, o discuţie pe marginea unor cuvinte nou întâlnite sau a unor aspecte de care cel mic întreabă. Dacă aceste aspecte se regăsesc şi în acţiunile sau experienţa lui, copilul va fi chiar mai interesat.
Iar la sfârşitul lecturii, părintele şi copilul pot discuta despre impresii, lecţii sau valori învăţate şi informaţii noi întâlnite. Atunci când citeşte, adultul trebuie să folosească un ton adecvat, uşor dramatic, şi o expresivitate verbală, dar şi non-verbală.
Mimica şi gesturile ample trebuie să susţină neapărat cele citite. Mai mult, este foarte important ca o carte să aibă şi ilustraţii, pentru ca cel mic să dea un sens mult mai uşor cuvintelor auzite. În plus, nişte ilustraţii de valoare pot cultiva încă din copilărie gustul lui pentru frumos şi pentru artă.
Editura Cartea Copiilor oferă multe cărţi pentru vârste mici – “Prima mea carte despre culori”, “Prima mea carte despre numere” (ediţii bilingve, în limba română şi în engleză), “Omida mâncăcioasă” şi “Vrei să fii prietenul meu?”.
Toate acestea au pagini cartonate şi colţuri rotunjite, pentru a avea caracteristicile unor adevărate jucării, atractive, rezistente şi mai ales sigure pentru bebeluşi.
Cartea Copiilor oferă şi povestiri în versuri, cum este seria ce o are ca personaj central pe fetiţa-iepuraş Miffy (“Miffy”, “Ziua lui Miffy” şi “Bicicleta lui Miffy”).
Limbajul cărţilor este uşor de înţeles, datorită cuvintelor simple, îmbinate în strofe rimate. Textele sunt astfel pline de muzicalitate, iar copiii le iubesc şi le reţin cu uşurinţă. În plus, imaginile create de autorul Dick Bruna sunt bidimensionale şi bine conturate, ceea ce le face uşor de identificat de către copiii de cele mai mici vârste.
Pentru copiii mai mari, Cartea Copiilor pune la dispoziţie poveşti cu tâlc însoţite de ilustraţii de valoare, create de artişti renumiţi la nivel internaţional: Anita Jeram („Ghici cât de mult te iubesc”), Nami Adachi („Şcoala urşilor”), Silke Leffler („Balul florilor”) sau Mauri Kunnas („Moş Crăciun”).
