Dragă părinte,
În primul rând, trebuie să știi, dacă nu ți s-a recomandat deja din maternitate, că un prim consult oftalmologic se face, în lipsa oricăror alte semne de îngrijorare, în jurul vârstei de 6-9 luni. “Așa de mic?” o să întrebi. DA! Îți răspund cu litere mari, iar ceea ce se petrece în cadrul unui consult oftalmologic de rutină îți voi explica într-un articol viitor.
În cele ce urmează, aș vrea să îți expun pe rând, care sunt semnele care te trimit la oftalmolog. Sunt dr Roxana Cozubaș, medic primar oftalmolog la Cinica Ocuvista, doctor în științe medicale, și am o experiență de aproape 15 ani în tratarea ochilor prichindeilor de orice vârstă. Aș vrea să finalizezi acest articol cu ideea că niciun puiuț de om nu este prea mic pentru a fi adus la oftalmolog și că avem soluții de investigații și tratament adaptate oricăror vârste.
Așadar, în primul rând, avem controalele de urgență – părintele își dă seama că ceva este în neregulă și caută urgent ajutor.
Aici se încadrează, de cele mai multe ori, afecțiunile contagioase – conjunctivitele de cauză bacteriană sau virală – nu trebuie să ai neapărat un copil înscris în colectivitate că să pățești așa ceva. Cel mic se trezește cu ochii lipiți, plini de secreții, roșii, se scarpină, are o stare generală de disconfort, poate chiar vine pe fondul unei banale răceli. De aici, prin comunicarea naturală a nasului cu ochii, nu mai este decât un pas spre o contaminare de vecinătate.
Pe de altă parte, conjunctivita alergică (reacție de iritație a organismului la ceva din mediu) nu este contagioasă, însă aduce părintele la medic pentru diverse ticuri pe care cel mic le dezvoltă în legătură cu ochii – se scarpină, clipește des, face mișcări de rotație cu ei, îi dă peste cap, îi “aruncă” în diverse direcții. Dacă intervenim la timp, reușim să rezolvam rapid cauza.
Până ajungi la oftalmolog, redu la zero expunerea la ecrane de orice fel, de cele mai multe ori de acolo este și cauza – ecranele usucă ochii și irita mucoasa de la suprafața lor.
Tot la capitolul urgențe se încadrează și corpii străini oculari – cei mici își pot băga în ochi diverse substanțe sau se pot zgâria cu diverse obiecte – parfumuri, detergenți, cosmetice, jucării, bucăți de hârtie/cărți și lista se poate continua cu absolut tot ce ține copilul în mână. Primul ajutor constă în a spăla suprafața ochilor cu apă din abundență, timp de minim 5 minute și abia apoi să încerci să găsești un medic oftalmolog.
În al doilea rând, sunt controalele de rutină, însoțite de mici semne care alarmează părintele, periodic, fie văzute de acesta la copil, fie semnalate de cel mic prin diverse moduri.
Iritația minoră de la suprafața ochiului poate să fie transmisă de copil printr-o durere/jenă sau diverse apelative pe care el le simte (am avut un pacient care îmi spunea că simte “zahăr” în ochi, desi termenul folosit de noi este de “nisip în ochi” – adică acea senzație de corp străin).
Uneori avem copii aduși pentru că se plâng de dureri de cap – aici este foarte bine ca părintele să facă un jurnal al durerii – când apare, ce activități avea copilul imediat înainte să apară, ce crede că a declanșat-o. Numai 15% dintre durerile de cap au cauze oftalmologice, însă indiferent daca ajungi la noi sau la un medic neurolog, vom vrea să știm de ce se leagă acea durere. Cauzele oculare de cefalee includ strabisme de orice fel (deviere în afară – divergent; înspre nas – convergent), hipermetropii mari sau astigmatisme necorectate (necesitatea de a purta ochelari), o postura incorectă la scris/citit care duce la tensionarea mușchilor din zona capului și gatului, cu apariția durerii de cap.
În final, aș vrea să te rog ca, idiferent de cauza pentru care te gândești să ajungi cu cel mic la un medic oftalmolog, să nu amâni vizita, în unele cazuri, chiar și 1-2 luni de prezentare mai rapidă la medic putând face diferența în bine!
Pe mine și pe colegii mei ne poți găsi la Clinica Ocuvista unde suntem pregătiți să examinăm ochii copiilor de la nou născuți până la bunici și străbunici – https://ocuvista.ro/ . Iar pentru programări rapide poți accesa linkul de aici – https://ocuvista.ro/contact/
Cu drag de pitici, părinți și ochii acestora,
Dr Roxana Cozubaș