Cum ne jucăm cu cartonașele educative de la Hippo Atelier și un concurs

Printre cele mai frumoase și educative jocuri pe care i le propun lui H. sunt cele care au în centru cartonașe educative. Pe diverse teme, cu forme și mărimi diferite, cartonașele sunt pentru noi cele mai distractive materiale educative. Nu mai spun că tot citesc în ultimul timp despre metoda Shichida, o abordare educațională din Japonia, care ajută la dezvoltarea emisferei drepte a creierului și asta fix în perioada 0-3 ani. Găsiți mai multe detalii la Paula; ceea ce voiam eu să spun este că japonezii folosesc foarte mult în această metodă cartonașele educative- le numesc flashcard-uri. Încă o dovadă în plus că sunt minunate. 

Ultima achiziție la capitolul cartonașe a fost un set cu literele alfabetului de la Hippo Atelier Creativ. H. e din ce în ce mai interesat de litere, așa că după un mic research am ales cartonașe Hippo. O știam pe Alexandra, este o mămică talentată care pictează minunat, ea ni l-a desenat și pe bebe H din logo-ul site-ului, iar ideea de cartonașe pictate mi-a plăcut de la început. Sunt  lucrate manual, cu acuarele și creioane colorate, scanate și tipărite pe carton gros, de mărime A6, plastifiate și rotunjite la colțuri pentru a putea fi folosite în siguranta și de copiii mici. Pe fiecare cartonaș este o literă, un animăluț al cărui nume începe cu litera respectivă și o mică descriere. Spre exemplu H – Un hipopotam într-un hamac. Alexandra a gândit cartonașele ca pe niște materiale educative care să îmbine procesul de învățare cu joaca pentru ca ”știm că pentru copil, jocul nu este niciodată superficial, ci este modul lui de a descoperi lumea”. Vă propun trei idei de joc cu cartonașele educative Hippo

Învățăm literele cu ajutorul animăluțelor de pe cartonașe

Avem nevoie de cartonașele Hippo cu alfabetul și un set de litere din lemn, magnetice sau din spumă, orice variantă aveți la îndemână. Noi ne-am jucat la masă, dar puteți întinde cartonașele și pe covor. Alegeți 5-6 cartonașe și începeți mai întâi să recunoașteți personajul principal din desen. Este un Hipoptam! Cu ce literă începe? Cu H! Să alegem acum litera H din setul de lemn și o așezăm peste cartonaș. Obiectivul este să coreleze literele cu imaginea de pe cartonaș și să învețe, vizual, literele. Bineînțeles că este o ocazie minunată să învățăm mai multe lucruri despre animale. Chiar așa, știați că Hipopotamul poate deschide gura într-un unghi de 180 de grade?

Citește și  Pavel Bartoş este vocea lui Junior din ,,Berzele”, cea mai recentă aventură animată

bebehDSC_0452

 

Dezvoltarea motricității fine

Vă gândiți că vă propun să amestecăm cartonașele ca la poker? Ar fi și asta o variantă, doar că sunt puțin cam mari pentru mânuțele copiilor. Așa că mai bine hai să le întindem pe sfoară! Avem nevoie de cleștișori de lemn sau poate merg și cei de rufe, dar nu garantez că vor sta, o sfoară prinsă între doi copaci, pentru cei norocoși care stau la curte, sau între două scaune și cartonașele buclucașe. Inițiem o poveste despre ploaie și despre cum cartonașele n-au avut umbrela pregătită și noi le ajutăm să se usuce mai repede. Dacă cel mic nu se descurcă, în primă fază le putem prinde noi și îl rugăm să ne aducă, pe rând, câte o literă sau câte un animăluț.

DSC_6498DSC_6512

DSC_6531

Prietenie în mașină sau avion

La drum lung, fie el pe stradă sau în zbor, copiii au nevoie de activități captivante pentru a sta în scaun. De mare ajutor ne-au fost cartonașele. Vă spun sincer că cel puțin 30 de minute nu am avut nicio grijă. Ne jucăm în fel și chip, ba spun eu un animal și el îl caută în cele 5 cartonașe pe care I le ofer ca variante, ba îi arăt un cartonaș și exclam cu putere: vaai, ce arici mare; el râde cu poftă și mă contrazice- este un hipopopam, mami! Și uite așa, cartonaș cu cartonaș, ajungem la destinație.

DSC_9245

Să vă spun că pe lângă cartonașele cu alfabetul, care sunt disponibile atât în română, cât și în engleză, mai există seturile despre cifre, culori și forme (“Navigăm printre cifre”, “Zburăm în lumea culorilor” și “Descoperă lumea formelor”), un set despre citirea ceasului (“O zi cu vulpoiul vesel”) și unul despre anotimpuri (“Călător printre anotimpuri, luni și zile”). În curând va fi disponibil și un set de cartonașe cu fructe și legume. Și tot în atelierul Hippo Creativ mai găsiți cărți de colorat, poezii ilustrate, felicitări, carnețele și semne de carte pictate. Se fac și articole pe comanda, felicitări sau semne de carte personalizate, picturi pentru camera copilului, diplome vesele sau fișe de lectură, invitații de botez, place-carduri sau meniuri ilustrate, albume aniversare pentru copii, ilustrații pentru site-uri dedicate tot celor mici sau cărți de vizită tipărite cu o tehnică veche, lettrepress, niște minunății.  Gășiți cartonașele Alexandrei pe Hippo Atelier Creativ și pe pagina de facebook.

Citește și  Playdate la Gymboland. Veniți cu noi la joacă?

hipo4

Sunt sigură că deja le iubiți, așa că vă invităm la concurs. BebeH și Hippo Atelier Creativ vă oferă un set de cartonașe cu litere în limba română. Dați like celor două pagini și tag, pe pagina de facebook Bebe H, la articolul despre cartonașe, către alte două prietene mămici până marți, 25 octombrie. Câștigătoul va fi anunțaț  miercuri, 26 octombrie. Succes!

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BebeH.ro foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.