Fundaţia World Vision România, împreună cu compania farmaceutică Merck Sharp and Dohme (MSD) România, demarează un amplu program de reducere a mortalităţii materne din ţara noastră, ca parte a iniţiativei globale MSD for Mothers, cu obiectivul ca nicio mamă să nu mai moară dând viaţă.
şedinţe a Comisiei pentru Sănătate şi Familie, sub forma unei dezbateri la care au participat nume de
referinţă din Camera Deputaţilor, Senat, Guvern şi instituţii subordonate, Preşedinţie, Ambasada
Statelor Unite în România, societăţi profesionale şi specialişti.
27, de trei ori mai mare decât în Slovacia, Slovenia și Bulgaria, de aproape şase ori mai mare decât în
Italia și Spania şi de aproape zece ori mai mare decât în Austria şi Polonia².
3 ani şi îşi propune să dezvolte un model integrat şi inovativ de servicii de planificare familială, sănătate
reproductivă şi asistenţă a gravidelor, în zonele defavorizate din țara noastră. Programul este finanţat
din fonduri obţinute de World Vision România ca parte a unui grant global MSD for Mothers, ce se
ridică la 500.000 de dolari pentru următorii 3 ani. MSD for Mothers este o inițiativă cu o durată de 10
ani, ce aplică expertiza MSD și experienţa în abordarea provocărilor medicale de la nivel mondial,
pentru a reduce mortalitatea maternă în întreaga lume. Proiectul lansat în România reprezintă una
dintre cele mai mari investiţii de CSR ale unei companii farmaceutice din România şi se numără printre
cele mai mari investiţii sociale private, din domeniul sănătăţii.
realizate alături de partenerii săi, să îmbunătăţească viaţa copiilor din mediile cele mai dezavantajate.
Ştim deja că o viaţă mai bună pentru copii începe cu o stare bună de sănătate a mamei şi cu respect
pentru puterea sa de a da viaţă. De aceea vrem ca prin acest program să ne alăturăm, cu resurse,
specialiştilor care veghează la sănătatea mamelor şi să oferim viitoarelor mame, indiferent dacă sunt
din mediul rural sau urban, din familii bogate sau sărace, şansa de a se bucura de acest statut
Evenimentul de lansare a proiectului a avut loc astăzi la Camera Deputaţilor, în sala de
Rata mortalităţii materne în România este de peste două ori mai mare față de media UE-
Programul de reducere a ratei mortalităţii materne în România va fi desfăşurat în următorii
“De peste 25 de ani, World Vision România se străduieşte ca, prin toate programele
Pagina 1 din 5
Comunicat de presă
privilegiat”, a menţionat Daniela Buzducea, Directorul Executiv al Fundației World Vision
România.
Mothers, va face o reală diferenţă pentru româncele din medii vulnerabile şi va contribui, pe termen
lung, la atingerea misiunii ambiţioase a proiectului – aceea a nicio mamă să nu mai moară dând viaţă.
De asemenea, proiectul se va integra în platforma noastră locală de responsabilitate, ce operează prin
4 piloni, cu accent pe susţinerea comunităţilor şi pe sănătate, eforturile noastre locale vizând poziţiile
fruntaşe pe care România le deţine în Uniunea Europeană într-o serie de afecţiuni, inclusiv cancerul de
col uterin şi mortalitatea maternă”, a declarat Fabrizio Giombini, Directorul General al MSD
România.
de comunităţi vulnerabile, din 3 județe – Dolj, Vaslui și Vâlcea, cu obiectivul de a crea un model de
succes pentru reducerea cazurilor de mortalitate maternă, prin prevenirea sarcinilor nedorite și prin
susținerea accesului la servicii medicale de calitate pentru sarcinile dorite. Intervenţiile din cele 30 de
comunităţi – selectate pe baza ratei sărăciei şi a ratei mortalității materne – vor contribui la
îmbunătăţirea competenţelelor cadrelor medicale, prin servicii medicale integrate, pre şi post natale.
femeilor cu cadrele medicale şi vor fi folosite, într-un mod inovator şi adaptat acestor comunităţi,
diverse soluţii tehnologice. 225 de funizori de servicii medicale din aceste judeţe dar şi primăriile locale
vor fi incluşi în proiect, participând la crearea unui model sustenabil de oferire a unor servicii integrate,
adaptate nevoilor grupului ţintă. Susţinerea autorităţilor centrale şi locale pentru a livra servicii adaptate
femeilor vulnerabile face parte, de asemenea, din proiectul MSD for Mothers Romania.
Acţiuni incluse în proiect:
Elaborarea și promovarea de cursuri de învățare de la distanţă pentru personalul medical,
puse la dispoziție prin intermediul unei platforme online, prin utilizarea infrastructurii digitale existente.
Facilitarea accesului femeilor la îngrijire maternală, prin crearea de grupuri care să sprijine
diseminarea informațiilor și mediatizarea relației dintre personalul medical şi femeile din cadrul grupului
vulnerabil. Se utilizează tehnologia de telefonie mobilă pentru a oferi femeilor asistență de planificare
“Proiectul “Mame pentru viaţă. Viaţă pentru mame”, parte a programului global MSD for
Proiectul desfăşurat de World Vision se va adresa unui număr de 15.000 de femei din 30
În acelaşi timp, în proiect vor fi desfăşurate campanii educaţionale, va fi facilitată legătura