Ce mult îmi place când aud despre oameni sau companii care ajută fără a avea un motiv anume sau vreo ocazie specială! Am întâlnit persoane din diverse asociații care îmi spuneau că de Paște și de Crăciun primesc alimente cât pentru un an, doar că, fiind perisabile, ajung să le arunce. Sau că în perioada sărbătorilor primesc zeci de telefone, ca mai apoi, tot restul anului să fie linște.
Așa că m-am bucurat să fiu martora unui gest frumos al celor de la Optica Vedere când, la început de an școlar, au organizat pentru copiii Preotului Tănase din Valea Plopului o întâlnire cu medicul lor oftalmolog. Pentru ei a fost primul consult oftalmologic.
Nu știu dacă știți, dar Preotul Tănase din localitatea prahoveană Valea Plopului are grijă de peste 300 de copii, unii orfani, alții care provin din familii foarte sărace. Zilnic, peste 300 de copii iau o masă caldă în satul copiilor construit de Părintele Tănase și sunt ajutați, îndrumați și susținuți așa cum trebuie să fie toți copiii.
Am cunoscut 13 dintre ei, copii minunați care au o șansă în viitor, care știu ce vor și care dau mai departe din iubirea pe care o primesc. Pentru ei, întâlnirea cu oftalmologul a fost o binecuvântare, mulți având și probleme de vedere.
Întâlnirea a fost posibilă datorită Hoya Lens, K Optic, Menzies Aviation România, Privileg Catering și nu în ultimul rând Doamnei Doctor Vanessa Păun, care s-au implicat total astfel încât copiii să beneficieze de ochelari de vedere.
Dacă vreți și voi să-i ajutați, găsiți detalii despre asociația Părintelui Tănase aici sau le puteți scrie pe Facebook.