H are fix 3 ani și activitatea lui preferată este alunecatul pe tobogan. Și cum ne plimbam noi așa printr-un magazin maaare cu multe multe jucării (știți voi care, nu mai spun aici) vede o piscină cât sufrageria noastră care, ce să vezi, avea și tobogan. Cumva așa ca o barcă gonflabilă din care poți ușor aluneca pe-un tobogan, tot gonflabil și el, în barca vecinului, cum altfel decât umflată și ea.
Și o cumpărăm!
Acum apare dilema: la mare nu poate fi transportată. O dată o umfli, de plecat cu ea de pe plajă nu poate fi vorba, o dezumfli, a doua oară n-o mai umfli. În casă nu are loc, ar ocupa, așa cum v-am scris mai sus, toată sufrageria. Singura variantă- curtea bunicilor! Doar că la bunici stăm 1 weekend pe lună, în cel mai bun caz!
Așa am ajuns la concluzia că ar fi binevenită pentru toți o vacanță scurtă la bunici.
Prima vacanță la bunici!
Până nu de mult am alăptat, așa că nici vorbă să lăsăm odorul vreo zi departe de noi. În vacanțe e cel mai adaptabil, curios și bucuros copil, încă o dată avantaj Horia. Niciun motiv să petreacă timp exclusiv cu bunicii.
Dar de când avem piscină, avem și motiv! Fie vorba între noi, eu mai aveam vreo 3,4, hai 5 ”motive” de trimis copilul la bunici; oficial, însă, nu recunosc nimic.
Citește și:
Cei șase ani din viață. Oana Moraru: ”Din copilărie se naște totul”
În final am hotărât plecarea, așa că fiecare seară ne-am petrecut-o povestind. Cum se va distra el cu bunicii, cum vom vorbi la telefon, cum mâine înseamnă ziua în care se trezește la bunici și poimâine vine după două nopți dormite. Cum va face baie în piscina ”vinovată” de prima vacanță la bunici, cum va sta mult afară, cum…, cum…, cum…!
Toate au mers conform planului! Am plecat cu toții, ne-am întors noi doi. Plecarea a fost ușor anevoioasă, i-am simțit încordarea: jumătatea din el își dorea să rămână, jumătate să vină cu noi. În final a rămas!
Pe scurt, nu prea mi-a priit prima vacanță la bunici
El, bine, eu…ce fac acum? Greu mi-am mai găsit locul și liniștea! De fapt, cred că nici nu le-am găsit! Doar a trecut, cumva, pe lângă mine timpul. Treabă am avut, nu vă imaginați că am așteptat să treacă orele! Doar că nu am avut spor și nici plăcere. N-am fost nici creativă, nici productivă. Nu m-am deconectat deloc de la drumul care ne despărțea. Pe scurt, nu prea mi-a priit vacanța la bunici.
Dar cred totuși că timpul ăla petrecut în doi, după ani și ani, e numai bun. E o gură zdravănă de aer. E o nevoie! Și e bine de tot! Chiar și doar pentru 3 zile, atât cât a ținut la noi prima vacanță la bunici!
Citește și:
Da, copilul se învață cu mâncarea pe care i-o oferim!
Am căutat și explicații la specialiști, pentru mine, pentru voi. Să văd, am făcut bine, am făcut rău? M-am lăsat purtată de val și de dorința de ”evadare”? Mi-am explicat, în felul acesta, unele reacții.
Psiholog Bogdana Păcurari: ”Vacanțele la bunici sunt momente importante în dezvoltarea emoțională și socială a copilului”
Am aflat de la Bogdana Păcurari, psiholog și psihoterapeut, că vârsta potrivită pentru a lăsa copiii la bunici diferă de specificul fiecărei familii.
”În termeni generali, ar fi indicată o separare mai lungă a copilului de părinți după vârsta de (minimum) 2 ani, când bazele de siguranță ale atașamentului au fost create și când copilul este suficient de independent încât să poată comunica și cere îndeplinirea nevoilor lui. Preferabil după ce a fost deja integrat într-un mediu social. Integrarea în grădiniță este un proces care a favorizat deja exercițiul de independență a copilului și în același timp care i-a demonstrat copilului o siguranță a faptului că părintele se va întoarce la el categoric”.
Și pentru mine a fost regula principală: H să înțeleagă de ce rămâne acolo, ce presupune această vacanță și că vin ne-gre-șit când mă cheamă, sau chiar mai devreme, în cazul de față :)!
Foarte importante sunt și discuțiile cu copiii despre perioada în care vor fi plecați.
”Predictibilitatea și rutina sunt esențiale pentru un copil. El trebuie pregătit entru prima vacanță la bunici. Lăsăm cât mai puține necunoscute în privința: perioadei, locului în care vor sta, persoanele cu care va petrece timpul și ce va face părintele în acest interval. În privința activităților copilului la bunici e important să menționăm cât mai multe detalii, cu mențiunea ca acestea să fie adevărate. Nu recomand omisiunile intenționate. Cu atât mai puțin să îl mințim cu privire la absența noastră sau să îl păcălim cu diverse activități care nu vor fi realizabile”.
Instinctual așa am făcut și ne-a fost bine! Momentul despărțirii mi s-a părut ușor dificil, dar se pare că este perfect normal!
”Plânsul la despărțire e normal și natural. E indicat ca momentul despărțirii să fie scurt, pentru a nu prelungi suferința copilului și greutatea părintelui de a-l lăsa. Atitudinea părinților pe parcursul procesului este foarte importantă. De la momentul în care i-au comunicat copilului decizia până la momentul despărțirii. Dacă părinții sunt calmi, încrezători și siguri pe ei că această vacanță este un lucru bun pentru familie, acestea se vor transmite implicit copilului care la rândul lui va avea încredere că totul va fi ok”.
Una peste alta, vacanțele la bunici sunt momente importante în dezvoltarea emoțională și socială a copilului. Acestea au de asemenea un rol în facilitarea independenței și creșterea stimei de sine!
Altfel, copilul s-a distrat! Bine! Mersi!
Ți-a plăcut articolul? Vrei să fii la curent cu noutățile de pe blogul de parenting sănătos? Dă LIKE paginii de Facebook bebeH.
