Schimbările climatice influenţează evoluţia sarcinii

Toamna este anotimp capricios iar schimbările climatice aduc multiple schimbări organismului uman, care, de multe ori sunt sub forma unor afecţiuni sau efecte negative asupra sănătăţii noastre. La fel ca toţi ceilalţi, femeile însărcinate se confruntă cu influenţele negative ale schimbărilor de temperatură, acest lucru afectând atât starea acestora, cât şi evoluţia fătului.

Cercetătorii au descoperit că expunerea la temperaturi ridicate în timpul sarcinii creşte riscul de a da naştere unor copii cu greutate scăzută. De asemenea, studiile arată că încălzirea globală dramatică ar putea duce la naşterea unor copii mai puţin sanatoasi pe termen lung. Despre influențele schimbărilor de temperatură asupra evoluției sarcinii ne explică Doctor Silviu Istoc, medic primar obstetrică-ginecologie.

Efectele adverse şi perioadele sarcinii

În primul trimestru de sarcină pot apărea simptome din cauza schimbărilor climatice care produc deregrari hormonale, precum scăderea apetitului, scăderea în greutate, greaţă, vărsături, crampe abdominale, infecţii vaginale, dureri de cap , durere la nivelul sânilor. În al doilea trimestru, simptomele rămân aceleaşi în mare parte, însă se accentueazăşi afecteazămai mult, acestea pot fi creşterea în greutate, ameţeală, retenţia de lichide, crampe abdominale, hemoroizi, infecţii vaginale, dureri de spate, dureri de cap, insomnie.

Al treilea trimestru de sarcină poate fi un coşmar din cauza modificărilor hormonale create de temperaturile ridicate. Femeile însărcinate pot suferi de arsuri abdominale, indigestie, constipaţie, ameţeală, umflarea membrelor, retenţie de lichide, hemoroizi, infecţii vaginale, dureri de spate, dureri de cap, insomnie, disconfort în timpul somnului, urinarea frecvenţă, tumefierea articulaţiilor, crampe ale membrelor inferioare, creşterea tensiunii arteriale, căderea părului, anemie.

„Simptomele pot varia, însă, în cazul femeilor însărcinate, pe lângă simptomele care le creeazădisconfort accentuat, pot apărea avortul spontan, deshidratarea, hipersensibilitatea, contracţii prematură în primele luni, dezlipirea placentei, insuficienţă renală şi lista poate continua. Nou-născutul este sensibil la temperaturi prea ridicate sau prea scăzute, din cauza capacităţii sale limitate de reglare a temperaturii. Deshidratarea, afecţiuni renale, naştere prematură, greutate mică la naştere sunt asociate cu expunerea la căldurămamei în timpul sarcinii”, explica dr. Silviu Istoc.

Citește și  Sarcina, alăptarea și dinții. Cele mai întâlnite probleme dentare înainte și după naștere

Schimbările climatice şi naşterea prematură

Cercetătorii de la Universitatea Ben-Gurion din Negev şi Universitatea Harvard au studiat legătura dintre greutatea la naştere a copilului şi temperatura aerului în timpul sarcinii. Rezultatele au fost destul de relevante, având în vedere că o creştere de 8,5 ° C în ultimul trimestru cu expunere medie a fost asociată cu o scădere de 170g din greutatea nou-născutului. „Odată cu creşterea temperaturilor pe parcursul ultimului secol şi a emisiilor de gaze cu efect de seră s-a ajuns la direcţionarea atenţiei noastre asupra efectelor produse de căldură. Am constatat că expunerea la temperaturi ridicate în timpul sarcinii creşte riscul de greutate mică la naştere şi poate provoca naştere prematură”, afirmă dr. Silviu Istoc.

Temperatura influenţează sexul copilului

Un studiu realizat în anul 2012 a constatat că atunci când temperaturile cresc în ţară, se nasc mai multe fetiţe decât băieţi. Acest lucru întăreşte rezultatele cercetărilor anterioare care sugerează cătemperatura joacă un rol foarte important pentru evoluţia sarcinii. „Înregistrările arată că în anii cu temperaturi ridicate în aproape toate anotimpurile au fost aduşi pe lume mai mulţi copii de sex feminin. Explicaţia posibilă ar fi ca temperatura influenţează procesul de formare a zigotului. Mamele care aşteaptă băieţei au o sarcină mai grea, iar schimbările climatice bruşte ar putea duce la imposibilitatea de a duce la bun sfârşit o astfel de sarcină”, spune dr. Silviu Istoc.

Sensibilitatea fătului este accentuată de căldura aerului

Cu ajutorul recensămintelor şi a înregistrărilor climatice vechi de 150 de ani, profesorul suedez de sănătate publică, Ralph Catalano, şi colegii săi sugerează că fluctuaţiile rapide şi mari de temperatura ar putea duce la scurtarea vieţii oamenilor şi la dificultăţi de reproducere. Studiul concluzionează că mamele sunt mai susceptibile de a suferi un eşec în sarcina cu fetuşii de sex masculin atunci când este cald şi de a avea un succes al sarcinii atunci când este frig. „De cele mai multe ori, fătul de sex masculin este mult mai fragil, mai sensibil decât cel feminin, acest lucru se observă din evoluţia sarcinii şi starea generală a mamei. Cele mai multe complicaţii au fost evidenţiate în cazul sarcinilor cu băieţi, acelaşi lucru se întâmplăşi în cazul naşterilor premature”, completează dr. Silviu Istoc.

Citește și  Promit să am grijă de tine, copil drag!

Apariţia stărilor de anxietate

Cu toţii experimentăm stări de nelinişte, anxietate şi depresie la trecerea de la un anotimp la altul, de la o temperatură la alta. Toate aceste dereglări nu sunt deloc constructive, din contră, ele afectează starea generală de sănătate şi ne fac să avem un randament mai scăzut în activităţile pe care le întreprindem. „Multe dintre pacientele mele trec prin stări depresive atunci când se produce trecerea de la frig la cald şi invers. Aceste modificări sunt dăunătoare pentru copil, el fiind conectat continuu cu mama sa, iar orice modificarea a ei, produce o modificarea a evoluţiei fătului. Este indicat să se realizeze terapii şi activităţi de relaxare pentru a evita astfel de dereglări”, afirma dr. Silviu Istoc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BebeH.ro foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.